De cativa ani deja, traseele mele s-au indepartat de Pipera, unde m-am dus tot mai rar. Totusi azi am fost acolo si m-am intors cu metroul exact la ora de varf la care din toate cladirile alea de birouri se revarsa valuri-valuri de sclavi corporatisti, in marea majoritate foarte tineri si probabil ne-constientizand inca faptul ca sunt un soi de sclavi moderni. Am mers cu valul de omenire urcata la Pipera si la Aurel Vlaicu pana la Unirea, unde lumea s-a dispersat. Si ma uitam la ei in metrou.... majoritatea, desi "cu ochii scosi" dupa o lunga zi de munca petrecuta in majoritate in fatza ecranelor de computer si in open-space-urile luminate cu neon, priveau fix, cu un aer...
hipnotizat ca sa nu zic idiotizat - na ca am zis :), in ecranele smartphone-urilor sau tabletelor. Si cel mai tare a fost ca odata ajunsa lumea la Unirii, multi au coborat si au parcurs tunelul intre magistrale aproape fara a-si dezlipi ochii din ecranele "la purtator".... mergeau automat, fara a privi pe unde calca, fara a privi in jur, cu ochii goi de expresie si "decorati" cu reflexii ale ecranelor.... mie mi se pare trist sa iti petreci ani din viata lucrand intr-un mediu artificial, privind in ecrane la munca, apoi privind in ecrane in drumul spre casa, apoi acasa privind in alte ecrane pentru care muncesti toata ziua ca sa ti le poti cumpara pe cele mai performante.... Mi-e mila de mai tinerii decat mine sclavi corporatisti. Asta nu e viata.
PS: pentru cazul in care am cumva vreun cititor care ar vrea sa imi spuna "pai sigur ca da, sa fii corporatist pentru tine este ca in povestea cu strugurii acrii, tu esti vulpea aia frustrata", ii zic de pe acuma Nu draga, nu-s vulpea aia, ci fusei si eu sclav corporatist niste ani, cei mai frumosi ani ai mei ca varsta ma refer, asa ca am fost acolo. Si din fericire am iesit din sistem inainte sa imi privesc viata prin ecrane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu